Blog

De la idee la primii clienți. Află cum a fost lansat startup-ul care oferă în chirie biblioteci personalizate

O idee, curiozitate și ambiție sunt elemente esențiale pentru a lansa un start-up. Totul devine și mai simplu când dispui de suport. LITERARI, startupul dezvoltat de Ana Fomov și Maxim Voloșenco în cadrul XY Accelerator este un exemplu de inspirație pentru antreprenori.

LITERARI este primul serviciul din Republica Moldova care oferă în chirie biblioteci personalizate. Scopul companiei este de a crea o atmosferă relaxantă pentru angajați și de a contribui la dezvoltarea lor.

Datorită participării în cadrul XY Accelerator, LITERARI a reușit să creeze un plan de afaceri pe care să-l implementeze, să înregistreze afacerea și să negocieze primele contracte. Succesul companiei se datorează atât mentoratului și resursele la care au avut acces cât și ambiției și perseverenței de care a dat dovadă echipă pe toată durata programului și după absolvire.

„Am aplicat la accelerator din curiozitate. Nu aveam nimic altceva decât o idee și multă ambiție, iar asta s-a dovedit a fi suficient pentru a „absolvi” programul cu rezultate impresionante – un model de afacere bine stabilit, companie oficial înregistrată și primii clienți aflați în negociere – lucruri pe care desigur le-am reușit datorită XY Accelerator”, recunoaște Ana.

Așadar, LITERARI este o dovadă a eficienței programului XY Accelerator. Prin furnizarea de mentorat, resurse și networking programul este o oportunitate excelentă pentru antreprenori. Nu în ultimul rând, experiența echipei accentuează importanța curiozității și determinării în calea spre succes antreprenorilor.

XY Accelerator este un program de accelerare pentru startupurile tehnologice la etapa de idee și produs minim viabil. De asemenea, la program te poți înscrie dacă dezvolți deja un start-up și ai nevoie de suport pentru a-l dezvolta.

Suntem încântați să anunțăm că înregistrările la o nouă ediție a programului - XY Accelerator VI continuă. Termenul limită de înscriere este data de 29 martie curent: Aplică aici. Grăbește-te să aplici la program pentru a beneficia de o experiență inedită împreună cu noi.

Toate activitățile vor fi organizate în weekend, astfel nu vei fi nevoit să renunți la job, studii sau alte activități. XY Accelerator VI oferă mentorat, expertiză din partea a 30+ experți, 7 bootcampuri tematice, ajutor personalizat, pitch training și pitch deck, precum și acces la finanțare prin participarea la Demo Day, Deal Dinner with Angel Investors și Moldova Startups Day, care, în acest an, se de desfășura atât la București cât și la Cluj.

Programul este organizat de XY Partners, accelerator de startup-uri din Republica Moldova, finanțat de USAID și Suedia în cadrul proiectului Future Technologies Activity.
2023-03-27 10:41