Blog

Cunoaște startupurile din R. Moldova care participă la Moldova Startups Day pe 18 octombrie, la București

Pe 18 octombrie, 16 startupuri din R. Moldova, care își dezvoltă ideile în domenii precum SaaS, EdTech, E-commerce, VR și Foodtech, se vor prezenta în fața comunității de investitori din România în cadrul Moldova Startups Day. XY Partners, accelerator de startup-uri din R. Moldova, în colaborare cu Early Game Ventures și Startup Moldova organizează Moldova Startups Day în România, Partener al evenimentului este Proiectul Tehnologiile Viitorului, finanțat de USAID și Suedia. Citește mai jos care sunt echipele participante.

Unde.io

Unde este o platformă de marketing pentru evenimente cu un magazin de bilete integrat, care îi ajută pe organizatorii de evenimente să își construiască o audiență loială și să crească vânzările.
unde.io asigură că fiecare organizator să-și vândă toate biletele pentru următorul lor eveniment.

Les Perles SRL

LesPerles produce bijuterii din perlă naturală și ajută fiecare femeie să-și găsească perla sa!

Bloomcoding

Bloomcoding este prima școală virtuală de programare care utilizează tehnologiile VR și AR în curriculum. „Credința noastră fermă este că programarea este următoarea formă de alfabetizare a secolului XXI. În era digitală, a programa înseamnă a reuși”, afirmă membrii echipei.

ROCMAN

Compania dezvoltă o platformă de lucru digitală ROCMAN – ce sistematizează procesul de recrutare, ajută recrutorii și organizațiile să automatizeze sarcinile de recrutare, să gestioneze candidații și să angajeze persoana potrivită, utilizând eficient resursele personale și ale angajatorului.

Dely.io

Dely.io dezvoltă o soluție SaaS de comerț electronic și livrare, elaborat pentru a ajuta rețelele de restaurante să-și stabilească propriile operațiuni de livrare, în scopul optimizării impozitelor.

ViarLive

Viar.Live dezvoltă un instrument online pentru a ajuta proprietarii de imobil, hoteluri și restaurante sa își creeze tururi virtuale interactive cu ușurință.

Lectio

Lectio dezvoltă o platformă unde studenții sau orice alte persoane cu acces la aplicație vor avea posibilitatea de a însuși subiectele teoretice prin vizualizarea și manipularea cu obiecte de diferite mărimi în realitatea virtuală. Lectio oferă experiența de prezenta într-o realitate virtuală captivantă prin care va spori interesul fata de obiectul de studii, va spori rata de retenție a informației pâna la 75% și drept consecință va diminua timpul de însușire a unui concept și calitatea cunoștințelor în general.

FLORAL SOUL

Floral Soul este un brand e-commerce ce oferă servicii de înverzire cu plante de ghiveci, pentru oficii și spații rezidențiale, prin abordarea individuală a fiecărui client.


Foodobox

Foodobox este o aplicație mobilă care ajută restaurantele, brutăriile și supermarketurile să vândă alimente care se apropie de data de expirare sau în formă necomercială în loc să le arunce, pentru a reduce risipa alimentară.

TalkEarn

TalkEarn.App - aplicația care ajută experții să-și monetizeze cunoștințele prin apeluri web plătite în Crypto, iar utilizatorii să primească servicii online de încredere.

Mentors Hub

Mentors Hub reprezintă o platformă de networking ce ajută mentorii în crearea și comercializarea cursurilor, materialelor educaționale, prin intermediul instrumentelor online și feedbackului de pe platformă.

MetaFarm Group PLC

Compania MetaFarm Group PLC, dezvoltă o punte între industria agroalimentară și Farmingul virtual, pentru a ajuta să conecteze industria agroalimentară reală și industria VR Gaming, cu cele mai noi tendințe de pe piața digitală, cum ar fi MetaVerse și tehnologia Blockchain, creând astfel veriga lipsă dintre economia reală și economia virtuală.

Edusmart

Edusmart este un sistem educațional online, care ajută părinții copiilor cu vârsta cuprinsă între 5-12 ani să depășească obstacolele întâmpinate în procesul educațional prin soluții personalizate.

FAGURA

Fagura este o platformă de investiții în împrumuturile persoanelor și ale companiilor, prin care investitorii obțin profit mai mare decât la depozitele bancare, iar împrumutații obțin finanțare cu o experiență mai bună decât la bancă și cu dobânzi mai mici decât la companiile de microfinanțare.

Click School

Click School oferă training și mentorat pentru a începe o carieră în domeniul IT. școala lucrează după principiul learn now, pay later. Dacă studenții nu obţin un job – nu vor achita. „Suntem responsabili de succesul tău. Ne-am convins că modul nostru de predare şi asistenţa în căutare de job aduc rezultatul pe care ţi-l doreşti”, menționează fondatoarele Click School.

BOLDExperience.is

BOLD este platforma care crează, vinde și închiriază soluții de new media art și experiențe sensoriale către brand-uri și agenții de marketing necesare pentru lansări de produse, festivaluri și alte evenimente offline / online.

Platforma oferă o bibliotecă mare de soluții verificate, care pot fi livrate în termen de 7 zile fără riscuri de eșec și care vor aduce brand-ului awareness, brands reach, brand visibility și engagement cu consumatorii sai.

Scopul evenimentului este de a lansa startup-urile din R. Moldova pe piața din România, cu suportul investitorilor și comunității de business din România; atragerea investițiilor din România pentru startup-urile din R. Moldova; oferirea de deal flow pentru investitorii din România și conectarea fondurilor și investitorilor din România cu fondatorii de startup-uri din R. Moldova.

Detalii despre Moldova Startups Day, găsești aici: https://fb.me/e/55nw0IkoJ

Evenimentul este susținut de către Early Game Ventures, Investitii.md, Business Angels Moldova, Startup Moldova, iar partener al evenimentului este Proiectul Tehnologiile Viitorului, finanțat de USAID și Suedia.

XY Partners este un accelerator de afaceri fondat în 2019, care, prin intermediul programelor sale, dezvoltă companii de la zero, oferind suport operațional și acces spre potențiale finanțări. Menirea programelor XY este de a sprijini antreprenorii care au idei grozave de afaceri.

De trei ani creștem împreună cu echipele noastre comunitatea de startup-uri din R. Moldova. Împreună am reușit să obținem: 150+ de startup-uri accelerate; 6 startup-uri lansate pe piața internațională; 393.000$ investiții atrase pentru dezvoltarea startup-urilor; 1500+ aplicări la programele XY!
Made on
Tilda