Blog

Faceți cunoștință cu mentorii XY Accelerator VI

XY Accelerator VI este un program de accelerare destinat startup-urilor tehnologice care se va desfășura începând cu 8 aprilie curent. Una dintre activitățile cheie pe durata programului este mentoratul oferit participanților.
Pe parcursul celor 3 luni de accelerare, startup-urile implicate vor avea peste 20 de întâlniri cu mentorii de bază și acces la sesiuni de mentorat cu peste 30 de experți locali și internaționali. În continuare vă prezentăm mentorii programului XY Accelerator VI. Aplică la program AICI.
Cei șase mentori de bază vor fi alături de participanți pe toată durata programului. De asemenea, startup-urile implicate vor avea acces la 30+ experți naționali și internaționali.

Mentorii de bază

Ghenadie Cernei are o experiență de 30 de ani în sectorul bancar, fintech, product management și lucrul cu startup-urile. El este fondatorul a peste 10 companii printre care și Paypers.
Riccardo Fedeli deține funcțiile de director de produs și CEO Picanova Moldova, companie lider în printarea la comandă. Până a se alătura Picanova, Riccardo a gestionat numeroase proiecte pentru mărci globale și startup-uri. Riccardo are o pasiune pentru dezvoltarea de produse digitale care îmbunătățesc experiența clienților.
Alexandr Vopilov este dezvoltator IT și fondatorul companiei NVG, unde continuă să activeze în calitate de dezvoltator. Alexandru este dornic să împărtășească cunoștințele și experiența sa din domeniul IT și AI cu noi antreprenori.
Alexandru Lebedev este CEO site-ului de știri #diez și partener al XY din 2020, oferind mentorat privind strategiile de comunicare și marketing.
Bogdan-Sorin Babii este un antreprenor talentat, fondatorul startup-ului unde.io, o platformă de marketing pentru evenimente. Cu experiența sa bogată în afaceri, design, branding și energia contagioasă, el va inspira și motiva orice participant XY Accelerator VI.
Renata Ungureanu este Director de Program la XY Partners. Ea a asistat 100+ afaceri accelerate de XY. Ea e fană Star Wars, ascultă bossa nova și old blues, vrea să cânte la tobe.

Experți

Cei peste 30 de experți vin din diverse domenii de activitate precum IT, marketing, finanțe, product development, UX/UI, vânzări B2B și B2C, branding, contabilitate, PR, HR și altele. În continuare vă prezentăm o mică parte dintre ei.
Anastasia Haraz este fondatoare și CEO Floral Soul - compania care înverzește casele și oficiile din Chișinău. În cadrul Floral Soul, Anastasia este responsabilă de logistică, finanțe și management și abia așteaptă să-și împărtășească experiența cu participanții XY Accelerator VI.
Anatol Untura este antreprenor implicat în proiecte IT, publicitate, PR și proiecte sociale în 4 țări europene. Este CEO și fondator al companiilor NRG Interactive, Sundance Inc. DeepData Inc. Crede că doar cunoștințele aplicate și gândirea critică sunt calea către viitor.
Cristian Papanaga este avocat specializat în dreptul afacerilor, concurență, litigii comerciale și civile.
Diana Tripac are o experiență solidă în conducerea și transformarea comunităților globale în cadrul organizațiilor recunoscute la nivel mondial și experiență în gestionarea echipelor mari, acționând ca antrenor și mentor pentru a ajuta organizațiile să se dezvolte.
Dorin Lupascu are 14 ani de experiență în afaceri, inclusiv comerț electronic, HoReCa, digital media și blockchain.
Elena Spinei face parte din echipa XY Partners și are experiență bogată în contabilitate.
Vladmir Grossu are o experiență profesională de 15 ani. El este și fondatorul Doubles.studio, studio de branding și packaging.
Participanții vor fi încurajați să stabilească întâlniri cu toți experții din program pentru a acumula cât mai multă informație valoroasă pentru dezvoltarea startup-ului lor.
Aplicările la XY Accelerator VI sunt deschise până la 29 martie 2023. Aplică și obține toate resursele necesare pentru a-ți dezvolta start-up-ul: Accesează aici. Mentorii abia așteaptă să te cunoască.
Programul este organizat de XY Partners, accelerator de startup-uri din Republica Moldova, cu suportul proiectului Tehnologiile Viitorului, finanțat de USAID, Suedia și Marea Britanie.